eu4cons-logo

UE ȘI CONSUMATORII „CADRUL UE PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR” – CURS INTENSIV PENTRU FUNCȚIONARII PUBLICII DIN CADRUL AGENȚIEI PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR ȘI SUPRAVEGHERII PIEȚEI / Ciclul II din anul 2020

Despre : În cadrul proiectului Catedra Jean Monnet în politicile UE privind protecția intereselor economice ale consumatorilor (EU4CONS) a fost lansat ciclul II a anului 2020 de instruire intensivă a funcționarilor publici în domeniul legislației UE privind protecția consumatorilor, ca o formare continuă pentru inspectorii de stat din cadrul Agenției pentru Protecția Consunatorilor și Supravegherii Pieței.

Ciclul II de instruire planificat pentru anul 2020 își propune ca obiectiv principal de a crea o platformă de comunicare directă  între mediul academic și inspectorii de stat pe problemele curente din activitatea Agenției pentru Protecția Consunatorilor și Supravegherii Pieței.

Ținem să atragem atenția că acest curs a fost organizat în condițiile respectării restricțiilor stabilite de către Guvern din cauza pandemiei COVID -19, astfel încât proiectul EU4CONS, în vederea de continuării implementării activităților planificate pentru anul curent, a decis organizarea Ciclului II pentru anul 2020 prin platforma Zoom de comunicare online.

Formator al acestui curs intensiv pentru funcționarii publici a fost Dr.hab. Plotnic Olesea, profesor Jean Monnet, sesiunea din data de 17 iulie 2020 fiind consacrată temei privind „Cadrul UE pentru protecția consumatorilor”. Potrivit listei de prezență în anul 2020 în cadrul Ciclului II au fost înscriși 28 de inspectori de stat din cadrul Agenției pentru Protecția Consunatorilor și Supravegherii Pieței.

Scopul principal al acestui curs este de a familiariza inspectorii de stat cu izvoarele de drept european în domeniul protecției intereselor economice ale consumatorilor, ce ar ajuta în mod special de stabili o analogie pentru lacunele existente în legislația națională a Republicii Moldova.

Această instruire s-a axat pe subiecte legate de legislația națională privind protecția intereselor economice ale consumatorilor în raport cu cea europeană, fiind puse în evidență cele mai importante Directive europene ce reglementează drepturile consumatorilor.

Ciclul cursului intensiv pentru funcționarii publici de formare continuă face parte dintr-o serie de patru instruiri pentru anul 2020, următorul fiind planificat pentru data de 23.07.2020.

UE ȘI CONSUMATORII „CADRUL UE PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR” – CURS INTENSIV PENTRU JUDECĂTORII DIN CADRUL CURȚII DE APEL CHIȘINĂU / Ciclul II din anul 2020

La data de 21.02.2020 proiectul Catedra Jean Monnet în politicile UE privind protecția intereselor economice ale consumatorilor (EU4CONS) a continuat instruirea intensivă a judecătorilor în domeniul legislației UE privind protecția consumatorilor, ca o formare continuă pentru judecătorii din cadrul Curții de Apel Chișinău.

Formator al acestui curs intensiv pentru judecători a fost Dr.hab. Plotnic Olesea, profesor Jean Monnet, sesiunea fiind consacrată temei privind „Protecția intereselor economice ale consumatorilor”.

Această instruire, potrivit agendei s-a axat pe următoarele subiecte: Legislația privind protecția intereselor economice ale consumatorilor; Principalele instituții în domeniul protecției intereselor economice ale consumatorilor; Clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii; Practicile comerciale incorecte.

Scopul principal al acestui curs a fost de a actualiza judecătorii cu cunoștințe noi despre instituțiile, mecanismele și instrumentele juridice cheie pentru protecția intereselor economice ale consumatorilor atât în Republica Moldova, cât și în Uniunea Europeană, în mod special în contextul modernizării Codului Civil, ce a modificat esențial contextul de protecție a consumatorilor.

La finalul cursului, judecătorii au fost bine familiarizat cu problematica drepturilor consumatorilor și a părților interesate din Moldova, în special în Uniunea Europeană, din punct de vedere teoretic și practic, evenimentul fiind formalizat potrivit listei de prezență cu certificate de participare nominativă din partea proiectului EU4CONS.

Potrivit listei de prezență în anul 2020 în cadrul Ciclului II au fost instruiți 39 de judecători din cadrul Curții de Apel Chișinău.

Acest eveniment este organizat anual de către Catedra Jean Monnet în politicile UE privind protecția consumatorilor (EU4CONS) pentru judecători în materie civilă și comercială, următorul ciclu de instruire fiind planificat pentru iarna anului 2021.

UE ȘI CONSUMATORII „CADRUL UE PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR” – CURS INTENSIV PENTRU JUDECĂTORII DIN CADRUL CURȚII DE APEL CHIȘINĂU / Ciclul II din anul 2020

La data de 14.02.2020 a avut loc cea de a treia sesiune a cursului intensiv pentru judecători în domeniul legislației UE privind protecția consumatorilor, ca o formare continuă pentru judecătorii din cadrul Curții de Apel Chișinău.

Formatori al acestui curs intensiv au fost Dr.hab. Plotnic Olesea, profesor Jean Monnet, expert în domeniul protecției consumatorilor. Pentru a diversifica subiectele propuse pentru discuție, în cadrul instruirii a fost invitat profesorul în materie civilă și președintele Asociație Obștești „Henri Capitant”, Dr. Cimil Dorin.

Această instruire a fost consacrată judecătorilor specializați în materia civilă și comercială, și anume celor interesați de soluționarea complexă a litigiilor în materie de consum în baza cadrului legal și a jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Potrivit agendei, subiectul instruirii a fost „Caracteristicele contractului de consum în lumina modernizării Codului civil”, fiind tratate următoarele subiecte de instruire: Caracteristicele contractului de consum în lumina modernizării Codului Civil, începând cu 1 martie 2019; Instrumentele de protecție a consumatorilor prin prisma contractului de credit, reglementat prin Legea nr.202 din 12.07.2013; Practica judiciară în domeniul contractelor de consum prin prisma jurisprudenței aplicabile în Republica Moldova și în Uniunea Europeană.

În cadrul instruirii judecătorii au avut posibilitatea de a oferi întrebări experților și de a dezbate cazuri practice prin identificarea soluțiilor pentru acțiunile judiciare examinate sau aflate în curs de examinare.

Cursul intensiv pentru judecători face parte dintr-o serie de instruiri de formare continuă, următorul fiind planificat la data de 21.02.2020.

MASĂ ROTUNDĂ ”ZIUA MONDIALĂ A PROTECȚIEI CONSUMATORULUI”

IMPORTANT!!!

Echipa EU4CONS, Vă informează cu privire la anularea  evenimentului „Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor”, care urma să aibă loc la data de 13 martie 2020, având în vedere noile măsuri de prevenție impuse de autorități și situația de risc pentru sănătatea publică, în legătură cu virusul COVID-19.

Despre o noua data de petrecere a evenimentului, va vom informa suplimentar sau ne puteti urmari pe site ul proiectului www.infoconsumator.md

În acest context echipa EU4CONS Vă îndeamnă să aveți grijă de sănătatea Dvs. și a celor din jur!

Catedra Jean Monnet „Politicile UE pentru protecția intereselor economice ale consumatorilor (EU4CONS) are deosebita plăcere și onoare de a Vă invita să participați în cadrul Mesei rotunde dedicate Zilei Mondiale a drepturilor consumatorilor, in anul 2020 fiind consacrat tematicii „Consumatorul durabil”, ce va avea loc în data de 13 Martie 2020 în incinta hotelului Jolly Alon, începând cu ora 9.00.

Evenimentul  este organizat în parteneriat cu Agenția de Stat pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței și Ambasada Franței în Republica Moldova și va asigura participarea diferitelor grupuri țintă pentru a dezbate întrebări actuale în domeniul protecției consumatorilor între experții naționali și cei din străinătate.

Scopul evenimentului este de a consolida înțelegerea și conștientizarea importanței protecției consumatorilor din Moldova; de va informa și sensibiliza reprezentanții ONG-urilor și funcționarii publici din Moldova cu privire la promovarea drepturilor consumatorilor; de a dezbate problemele actuale și realizările dezvoltării protecției consumatorilor în UE și Moldova; de a crește vizibilitatea și rolul  Agenției de Stat pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței în partea ce ține informarea consumatorilor și protejarea acestora, etc

În cadrul Mesei rotunde vor participa reprezentanți ai autorităților publice, judecători, persoane cointeresate din partea instituțiilor de învățământul superior, reprezentanții ai mediului de afaceri şi tineri cercetători, inclusiv jurnaliști și societatea civilă.

Limba de lucru: engleza, franceza și romana. Mai multe detalii despre eveniment le găsiți pe site-ul proiectului EU4CONS www.infoconsumator.md.

Oportunități de publicare fără taxă în ediții recunoscute internațional:

1) Easter European Journal of Regional Studies/EEJRS (indexat în DOAJ, CEEOL, OAJI.net, Index Copernicus, ERIHPLUS și RePEc). Pentru mai multe detalii –  http://csei.ase.md/journal/

2) CSEI Working Papers, (indexat în RePEc, DOAJ și CEEOL). Pentru mai multe detalii –   http://csei.ase.md/wp

Date importante:

  • 06 Martie 2020: înregistrarea online și transmiterea abstractului. Pentru înregistrareVă rugam să completați formularul
  • 30 Martie 2020: transmiterea articolului in extenso.

UE ȘI CONSUMATORII „CADRUL UE PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR” – CURS INTENSIV PENTRU JUDECĂTORII DIN CADRUL CURȚII DE APEL CHIȘINĂU / Ciclul II din anul 2020

La data de 07.02.2020  Catedra Jean Monnet în politicile UE privind protecția intereselor economice ale consumatorilor (EU4CONS) a continuat cursul intensiv destinat judecătorilor în domeniul legislației UE privind protecția consumatorilor, ca o formare continuă pentru din cadrul Curții de Apel Chișinău.

Subiectul instruirii a fost dedicat „Rolului instituțiilor europene în domeniul protecției consumatorilor”. Formator al acestui curs intensiv pentru funcționarii publici au fost Dr.hab. Plotnic Olesea, profesor Jean Monnet și Dr. Crudu Rodica, profesor Jean Monnet.

Această instruire s-a concentrat pe trei teme distincte, și anume: Politica pentru protecția consumatorilor în UE: obiective și baza juridică; Instrumentele de protejare a consumatorilor în UE; Domeniile cheie ale politicii UE pentru protecția consumatorilor.

Scopul principal al acestei instruiri este de a oferi judecătorilor cunoștințe detaliate despre instituțiile, mecanismele și instrumentele juridice cheie pentru protecția intereselor economice ale consumatorilor atât în Republica Moldova, cât și în Uniunea Europeană.

Formatorii proiectului EU4CONS în timpul instruirii au reușit să stabilească o discuție fructuoasă între mediul academic și  judecători în materia soluționării litigiilor transfrontaliere și ține să stabilească cele mai sensibile probleme la soluționarea litigiilor în materie de consum. Informația în cadrul instruirii a fost bazată pe cadrul legal de reglementare al UE și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Cursul intensiv pentru funcționarii publici de formare continuă face parte dintr-o serie de patru instruiri, următorul fiind planificat pentru data de 14.02.2020.

UE ȘI CONSUMATORII „CADRUL UE PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR” – CURS INTENSIV PENTRU JUDECĂTORII DIN CADRUL CURȚII DE APEL CHIȘINĂU / Ciclul II din anul 2020

La data de 31.01.2020 a fost lansat cel de-al II ciclu al cursului de instruire intensivă privind „UE ȘI CONSUMATORII”, acesta fiind destinat judecătorilor din cadrul Curții de Apel Chișinău, ca o continuitate de instruire intensivă a judecătorilor din cadrul instanței de fond realizate în anul 2019 de către echipa proiectului EU4CONS.

Formatorii acestui curs intensiv au fost desemnați: Dr.hab. Plotnic Olesea, coordonator proiect EU4CONS, Dr. Crudu Rodica, key-expert al proiectului EU4CONS și Dr. Cimil Dorin, expert în contracte comerciale, membru proiect EUPROIN.

Potrivit numărului de ore planificate, acest curs a fost divizat în patru sesiuni de predare a câte 7 ore, în total fiind asimilate 28 de ore de instruire continuă. Potrivit listei de prezență, în cadrul Ciclului II, au fost înscriși 39 de judecători din cadrul Curții de Apel Chișinău.

Agenda cursului de instruire pentru prima sesiune a fost cu tema „Cadrul UE pentru protecția consumatorilor”, fiind concentrată pe subiecte ce țin de soluționarea complexă a litigiilor în materie de protecția consumatorilor bazate pe cadrul legal și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Scopul principal al acestui curs a fost de a oferi judecătorilor cunoștințe detaliate despre instituțiile, mecanismele și instrumentele juridice cheie pentru protecția intereselor economice ale consumatorilor atât în Republica Moldova, cât și în Uniunea Europeană, formator asigurând diseminarea unor culegeri de cazuri practice din jurisprudența națională cât și cea europeană.

Pe parcursul cursului, judecătorii au fost conectați în baza email-urilor la un sistem comun de comunicare (Network) între formatori și judecători, pentru a se reuși familiarizarea continuă a beneficiarilor cu problematica drepturilor consumatorilor din Moldova, în special în Uniunea Europeană, din punct de vedere teoretic și practic, precum și din perspectiva jurisprudenței europene.

 

La libre circulation et les resortissants de pays tiers membres de la famille d’un citoyen européen

autori: Dr.hab. PLOTNIC Olesea, BOLFOSU Nadejda

Traitée par cet article est celle des conditions et limites au droit de séjour et de libre circulation reconnus aux ressortissants des pays tiers, membre de la famille d’un citoyen de l’Union européenne. Dans sa décision dans l’affaire Zambrano, la Cour de justice de l’Union européenne a établi que le statut de citoyen de l’Union européenne produit ses effets, à l’origine limités aux situations avec un élément transfrontalier, même en absence d’un élément transfrontalier. En cas de refus du droit de séjour au parent, ressortissant d’un pays tiers, en ayant la charge, des citoyens européens mineurs se verraient obligés de quitter le territoire de l’Union et, de fait, sont dans l’impossibilité d’exercer l’essentiel des droits conférés par leur statut de citoyen de l’Union. La portée du droit de libre circulation reconnu au ressortissant d’un pays tiers membre de la famille d’un citoyen européen est donc liée à la question de la possibilité d’exercer l’essentiel des droits conférés par le statut de citoyen de l’Union européenne. La jurisprudence postérieure à l’arrêt Zambrano sera donc examinée afin d’éclaircir l’étendue et les limites du droit de libre circulation reconnu au ressortissant d’un pays tiers membre de la famille d’un citoyen européen.

Cuvinte-cheie: ressortissants de pays tiers, citoyenneté européenne, droit de séjour, libre circulation,

Link: La libre circulation et les resortissants de pays tiers membres de la famille d’un citoyen européen

 

 

La nature juridique du contrat d’adhesion au risque d’un desequilibre contractuel

autori: Dr.hab. PLOTNIC Olesea, NICOLAE Marian

Dans cet article, nous envisageons à explorer les aspects théoriques et pratiques de la nature juridique du contrat d’adhésion au risque de déséquilibre contractuel du point de vue du droit français, qui s’est avéré être une source d’inspiration pour d’autres systèmes juridiques. Tout au long de la vie, les gens sont souvent confrontés à la nécessité de conclure des contrats d’adhésion pour répondre à leurs besoins fondamentaux, mais agissant souvent en tant que consommateurs de services et de produits, les professionnels, contrairement à la bonne foi, soumettent des contrats écrits unilatéralement en leur faveur, créant un déséquilibre contractuel essentiel au détriment des consommateurs. En conséquence, l’objectif principal de cet article est de démontrer que le contrat d’adhésion est une source de déséquilibre contractuel, qui vient créer un avantage économique excessif en faveur des professionnels au détriment des consommateurs.

Cuvinte-cheie: contrat d’adhésion, équilibre, déséquilibre contractuel, consommateur, professionnel,

Link: La nature juridique du contrat d’adhesion au risque d’un desequilibre contractuel