eu4cons-logo

MASĂ ROTUNDĂ DEDICATĂ „ZILEI MONDIALE A DREPTURILOR CONSUMATORULUI” CU GENERICUL „Responsabilizarea consumatorilor prin tranziții cu energie curată”

În fiecare an la data de 15 martie se marchează Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorului, ca mijloc de creștere a gradului de conștientizare globală cu privire la drepturile și nevoile consumatorilor.

În acest context, reprezentanții Departamentul Drept Privat al Facultății de Drept, USM Dr.hab. Olesea Plotnic și Dr. Dorin Cimil în parteneriat cu AO Henri Capitant de Cultură Juridică Moldova / AHCCJ au marcat cu studenții anului III, Ziua Mondială a Consumatorului prin organizarea unei mese rotunde cu genericul „Responsabilizarea consumatorilor prin tranziții cu energie curată”, fiind o șansă de a cere ca drepturile tuturor consumatorilor să fie respectate și protejate pentru a consolida încrederea acestora în potențialul eficienței energetice.

Ziua Mondială a Consumatorului a fost inspirată de președintele John F. Kennedy, care a trimis un mesaj special Congresului SUA pe 15 martie 1962, în care a abordat în mod oficial problema drepturilor consumatorilor și a proclamat „Consumers are all us” / „Consumatori suntem noi toți”

Masă Rotundă dedicată „Zilei mondiale a drepturilor consumatorului” cu genericul „Servicii financiare digitalizate echitabile”

În fiecare an la data de 15 martie  se marchează Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorului, ca mijloc de a crește gradul de conștientizare globală cu privire la drepturile și nevoile consumatorilor.
🌐 Ziua Mondială a Consumatorului a fost inspirată de președintele John F Kennedy, care a trimis un mesaj special Congresului SUA pe 15 martie 1962, în care a abordat în mod oficial problema drepturilor consumatorilor. A fost primul lider mondial care a făcut acest lucru.
Această zi reprezintă o oportunitate în plus de a influenţa procesul de decizie, de a accentua preocuparea consumatorilor de serviciile financiare, urmărindu-se creșterea conștientizării cu privire la drepturile și necesitățile consumatorilor.
În acest context, Departamentul Drept Privat al Facultății de Drept, USM în parteneriat cu Asociația Obștească de Cultură Juridică Henri Capitant Moldova au marcat Ziua Mondialã a Consumatorului prin organizarea unei mese rotunde cu genericul „Servicii financiare digitalizate echitabile”, fiind o șansă de a cere ca drepturile tuturor consumatorilor să fie respectate și protejate și de a protesta împotriva abuzurilor de piață și a nedreptăților sociale care subminează aceste drepturi.
Evenimentul a fost organizat cu suportul partenerilor externi: AUF Moldova, Alliance Française de Moldavie și Ambassade de France en République de Moldavie și a reunit la discuții și dezbateri studenți, masteranzi, mediul academic, reprezentanți ai mediului de afaceri și practicieni în domeniu.
De asemenea, participanții au avut posibilitatea de a afla despre politica UE de protecție judiciară de nedescriminare a consumatorului; aspecte practice legale cu privire la protecția drepturilor consumatorilor; regimul juridic al activității prosumatorului și alte subiecte de interes major.
Organizatorii evenimentului, Dr.hab., Plotnic Olesea si Dr. Cimil Dorin aduc mulțumiri tuturor participanților pentru implicare și interes față de subiectul abordat în cadrul evenimentului.

Masă Rotundă dedicată „Zilei mondiale a drepturilor consumatorului” cu genericul „Combaterea poluării din plastic”

Catedra Jean Monnet „Politicile UE pentru protecția intereselor economice ale consumatorilor (EU4CONS) și-a desfășurat cu succes , la data de 15 Martie 2021 , Masa rotundă dedicată „Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor”, fiind un eveniment susținut și cofinanțat de Erasmus +, program al UE.
În acest an, subiectul propus de către Organizaţia Internaţională a Uniunilor de Consumatori – Consumers International este „ Combaterea poluării din plastic”, care are drept scop sensibilizarea și implicarea consumatorilor la nivel global pentru a adopta și promova practici mai durabile în domeniul protecției mediului și în special poluării cu plastic.
Evenimentul a fost deschis cu un mesaj de salut de către Dr.hab. Olesea Plotnic, profesor Jean Monnet și coordonator de proiect EU4CONS.
Cu un cuvânt de salut în deschiderea evenimentului s-a alăturat :
– Dr. Mihaela Tofan prof.univ. Universitatea Ioan Cuza din Iași, România;
– Chavanne Alexandre, reprezentant al Alianței Franceze;
-Claudia Visan delegată din partea Agenției Universitare Francofone (AUF).
Ținem să atragem atenția că evenimentul a avut un caracter francofon,evenimentul desfălurându-se atât în limba română, cât și în limba franceză având în vedere că anume în luna Martie , se sărbătorește luna zilelor francofone. În aceasta ordine de idei, menționăm că primele comunicări ale speakerilor au fost în limba franceză, urmate de cele în limbă română.
Aducem mulțumiri speakerilor din cadrul evenimentului pentru plus-valoarea adusă Mesei Rotunde de astăzi prin prezentările interactive , ce au generat discuții, dezbateri, și care au reușit să sensibilizeze fiecare participant individual, fiind un subiect de o importanță și actualitate globală
Am avut deosebita onoare de a-i avea în calitate de speakeri :
– Dr. PAISANT Gilles, profesor emerit al Universității Savoie Mont Blanc și Decanul de onoare al Facultății de Drept, Chambery, Franța.
– Vlad Dosca ,Praporşcic Valeria , Facultatea Economie Generală și Drept, Academia de Studii Economice din Moldova
– MACOVSCHI Denis , specialist principal, Secția mecanisme economice de mediu, Agenția de Mediu;
– Drd. Mihaela Chepteni, Școala Doctorală în Drept, Științe Politice și Administrative ASEM-USPEE;
– Iulia Hristev studentă, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj, România;
– Dr.Rodica Crudu, conf.univ., ASEM, expert-cheie în cadrul proiectului EU4CONS, director de programe și proiecte AO Henri Capitant Moldova;
– Dr. Stela Botnaru, prodecan, Facultatea de drept, Universitatea de Stat din Moldova;
– Dr. Zamfir Natalia, conf.univ., Facultatea de drept, Universitatea de Stat din Moldova;
– Bagrin Aurelia , avocat, absolventă al Institutului Național al Justiției, candidat la funcția de judecător;
-Paul Anghel, director general, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, România;
– Drd.Roman Pascari, judecător, Judecătoria mun. Chișinău, sediul Centru;
– Mihaela Boldurescu, studentă, Facultatea Economie Generală și Drept, Academia de Studii Economice din Moldova;
– Ilovan Ana, studentă, Facultatea Economie Generală și Drept, Academia de Studii Economice din Moldova;
-Victoria Lipai, studentă, Facultatea Economie Generală și Drept, Academia de Studii Economice din Moldova.
Tematica Mesei Rotunde dedicată Zilei Internaționale a Consumatorului a prezentat un interes vădit pentru public, întru-cât în cadrul conferinței online s-a ajuns la 100 de participanți.

La finalizarea atelierului, participanții au recepționat un certificat în format electronic, care a confirma participarea activă în cadrul evenimentului.

Webinar-ul Consumatorul durabil în cadrul Zilei Mondiale a Consumatorului

La data de 12 mai 2020 Catedra Jean Monnet „Politicile UE pentru protecția intereselor economice ale consumatorilor (EU4CONS) a organizat primul Webinar pe timp de pandemie dedicat Zilei Mondiale a drepturilor consumatorilor, in anul 2020 fiind consacrat tematicii „Consumatorul durabil”. Webinar-ul a fost organizat pe o platformă de comunicare ZOOM, un cerc larg de persoane fiind informate în prealabil din diferite surse de informare: Facebook, pagina web EU4CONS www.infoconsumator.md, site-ul de anunțuri publice www.civic.md.

Speaker-ii evenimentului au fost: Paul ANGHEL, director ANPC România, Dorin CIMIL, doctor în drept, Nicolae OLĂRAȘU, șef Direcție APCSP Moldova.

În cadrul Webinar-ului au participat 115 de persoane, prin care se numără inclusiv reprezentanți ai autorităților publice, judecători, persoane cointeresate din partea instituțiilor de învățământul superior, reprezentanții ai mediului de afaceri şi tineri cercetători, inclusiv jurnaliști și societatea civilă.

Avantajele Webinar-ului au fost:

  1. înțelegerea și conștientizarea importanței protecției consumatorilor din Moldova;
  2. informarea și sensibilizarea practicienilor și teoreticienilor din domeniu, inclusiv societatea civilă;
  3. promovarea drepturilor consumatorului durabil în mediul online pe timp de pandemie;
  4. dezbaterea problemelor actuale în domeniul comerțului online;
  5. compararea protecției consumatorilor în România și Moldova;
  6. creșterea vizibilității proiectului EU4CONS și rolul Agenției de Stat pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței în partea ce ține informarea consumatorilor și protejarea acestora.
  7. vizibilitatea proiectului EU4CONS finanțat de UE.

Participanții activi pe tot parcursul Webinar-ului au primit certificate de participare din partea proiectului EU4CONS.

Evenimentul  a fost organizat în parteneriat cu Agenția de Stat pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței.

Pe această cale ținem să mulțumim speaker-ilor și participanților activi la eveniment.

Mai multe detalii despre eveniment le găsiți pe site-ul proiectului EU4CONS www.infoconsumator.md.

Masă Rotundă ”Ziua Mondială a Protecției Consumatorului”

Tema ”Siguranța Produselor Smart”

Catedra Jean Monnet „Politicile UE pentru protecția intereselor economice ale consumatorilor (EU4CONS) în parteneriat cu Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, la data de 15 Martie 2019, a organizat conferința dedicată „Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor”. Subiectul propus spre atenția consumatorilor și mediului de afaceri, în acest an, de către Organizaţia Internaţională a Uniunilor de Consumatori – Consumers International este „ Produse Smart de Încredere (Trusted Smart Products)„, care are ca scop asigurarea cunoștințelor necesare consumatorilor spre procurarea produselor Smart sigure pentru utilizare, precum și dezvoltarea capacității lor decizionale privind drepturile pe care aceștia le au în calitate de consumatori.

În cadrul evenimentului au participat și invitați de peste hotare, reprezentanți ai instituțiilor omoloage din: România, Franța, Ucraina și Armenia care au expus experiența națională privind protecția consumatorilor prin prisma practicilor internaționale. În acest context, obiectivele majore ale instituției de protecție a consumatorilor din Republica Moldova sunt dezvoltarea relațiilor de colaborare, prin realizarea schimbului de experiență și preluarea bunelor practici de la țările dezvoltate în acest sens.

De asemenea au fost prezenți reprezentanți ai ministerelor, asociațiilor, care au un rol important în susținerea și apărarea drepturilor consumatorilor. La eveniment au fost de asemenea prezenți și studenți, reprezentanți ai mediului academic, al societății civicile și a ONG.

Ziua Mondială a drepturilor consumatorilor trebuie să fie un imbold la creşterea gradului de conştientizare, la nivel național și mondial, a contribuţiei semnificative pe care o are protecția consumatorilor în dezvoltarea durabilă a unei societăți şi de a încuraja agenții economici să pună accentul pe calitatea produselor și serviciilor, în drumul spre prosperitate şi creştere economică.

Limbile de lucru ale atelierului : română, rusă, franceză.